MĂRTURII. Controale la „sânge” în bagajele românilor aflați carantină. „Ne simțim ca la pușcărie!”

MĂRTURII. Controale la „sânge” în bagajele românilor aflați carantină. „Ne simțim ca la pușcărie!”
Guvernul a adoptat o nouă Ordonanță de urgență cu privire la concediile medicale în cazul românilor aflați în carantină
Publicat: 29/03/2020, 15:32
Actualizat: 29/03/2020, 15:35

Viața românilor depuși în carantină de autorități, seamănă, spun unii dintre ei, cu traiul în închisoare specific deținuților cu pedepse grele, încarcerați în regim închis. O discuție purtată pe grupul de whatsapp al celor închiși într-un hotel din București, cu cei care se ocupă de pază, evidențiază faptul că regulile sunt respectate cu strictețe.

O persoană aflată în carantină, după ce a revenit dintr-o zonă roșie, a povestit, pentru Gândul.ro, cât de stricte sunt condțiile, cu toate că locuiește într-un hotel de lux.

„Am revenit în țară într-un avion plin. Stăteam unii lângă alții, fără să ne cunoaștem între noi. Erau acolo oameni din toată țara”, a spus sursa citată. Cu toate că, inițial, se pinea problema ca fiecare să stea singur în cameră, în cele din urmă s-a stabilit să fie cazați câte doi, lucru care a iscat unele nemulțumiri ce au culminat cu o scurtă îmbrânceală.

Ulterior, oamenii au aflat de la jandarmi că nu au voie să treacă pragul camerei, fiind urmăriți, non-stop, prin intermediul unor camere de supraveghere, iar comunicarea se va face prin intermediul unui grup de whatsapp.

În plus, au fost înștiințați că au voie să primească pachete de la rude sau de la prieteni, însă conținutul acestora va fi controlat cu multă atenție de jandarmi. Și asta, pentru că, potrivit unei decizii luate de Direcția de Sănătate Publică (DSP), consumul de alcool este strict interzis. „Poate că este mai bine așa. Cine știe ce s-ar fi putut întâmpla la băutură, Poate că oamenii s-ar fi luat la bătaie sau ar fi devastat mobilierul hotelului”, a apreciat sursa citată.

Totuși, pe mulți, suma tuturor măsurilor restrictive i-au dus cu gândul la rigorile vieții la închisoare.
O dovadă în acest sens stă stenograma unei discuții purtate pe grupul de whatsapp, după ce, în pachetul primit de acasă de unul dintre carantinați, a fost găsită niște tărie, pusă într-o sticlă pentru băuturi răcoritoare.

După ce au scris „alcool” pe sticlă, jandarmii au publicat fotografia pe grupul de Whatsapp.
„Am vorbit cu voi fără alcool!”, a fost mesajul autorităților, în timp ce bărbatul vizat, cazat la camera 310, după cum reiese din text, s-a justificat imediat, spășit „Nu am știut de ea”.

La polul opus, un bărbat din Bârlad, care a fost cazat într-o pensiune elegantă, cu trei mese pe zi, a refuzat să mai plece, după finalizarea celor 14 zile de carantină și a fost nevoie de jandarmi, care l-au evacuat cu forța.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Se schimbă buletinele. Anunțul făcut de MAI. Se întâmplă din 9 septembrie
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?